Daca sfintilor din vechime le era mult mai usor sa intre in comuniune cu Dumnezeu si, dupa ani de canon si efort, reuseau sa o faca, pentru noi, cei de azi, este uneori chiar un mare efort sa reusim sa amintim zilnic de Dumnezeu, sa ii multumim pentru tot ce avem: viata, sanatate, familie, prieteni.

Materialismul desantat, promovat din ce in ce mai mult, talk-show-urile inutile, seara de seara, pe orice post TV, au un efect halucinant si narcotic pentru bruma de constiinta care inca mai este treaza in noi. Ne-am obisnuit sa ne rezolvam problemele casnice cu un radio sau un TV pornit, gandindu-ne ca “impuscam doi iepuri deodata” – facem ceea ce oricum trebuie facut prin casa si suntem si permanent la curent cu “stirile de ultima ora”. Ne-am pacalit de multe ori asa. Pe langa faptul ca este foarte obositor sa reusesti sa faci bine mai multe treburi odata (desi se spune ca femeile au aceasta abilitate inascuta), in finalul zilei frant de oboseala, ai sentimentul ciudat ca cineva ti-a tocat “marunt-marunt” creierasii, fara sa poti trage vreo concluzie utila pentru viata ta. In plus, sentimentul de “pierdere de timp” devine foarte acut.

Nu vreau sa cad in cealalta extrema – de a trai intr-o lume muta – dar, dupa mai mult de opt ore petrecute in grupuri mai mici sau mai mari de oameni, uneori cu un radio care functioneaza continuu, lucrand pe calculator, cu documente mai mult sau mai putin “importante”, cand ajung acasa simt un dor imens de “a asculta linistea”. Expresia asta am intalnit-o prima data cand am vazut filmul FRUMOASA VERDE. Mi s-a parut fantastica si un exercitiu de relaxare psihica care te poate ajuta sa eviti multe probleme, chiar de sanatate. E drept ca pentru a face asta trebuie sa poti sa scapi si de gandurile tale, dar macar intentia de a face asta, combinata cu linistea, poate fi de folos la inceput.

Poti avea revelatii fantastice in asemenea momente. Unele te pot duce la disperare cateodata, dar … revenind la ideea de la care am plecat, menirea noastra este comuniunea cu Dumnezeu si, cred eu, “ascultatul linistii” este un prim pas. Incepem intai cu mintea si ajungem incet incet la inima, pentru ca pe Dumnezeu il “auzim” cu inima.

Pentru unii poate fi foarte dificil la inceput sa faca asta. Mintea noastra, deja “educata” sa ne dirijeze viata, asa cum crede ea ca e mai bine, poate intra in panica si ne poate invada cu ganduri din ce in ce mai “tulburi” care ne pot duce la disperare si, foarte rapid, punem mana pe telecomanda. Important este sa vrem asta si sa o luam incetisor.

Apoi, urmatorul pas este de a ne pune intrebari mai “esentiale”: Cine sunt? Ce rost am? Unde e Dumnezeu? Cum pot sa intru in comuniune cu El? In momente de “liniste”, viata cu toate aspectele ei ni se clarifica, ni “se ia valul de pe ochi” si ne dam seama ca avem si alte prioritati.

Si apoi … surpriza! Cineva ne si raspunde! Cu iubire, blandete, intelegere, compasiune! Primim sfaturi la probleme pe care ne chinuiam de mult sa le rezolvam, gasim lucruri pe care le cautam de multa vreme si a caror cautare ne-a tracasat destul de mult. Si toate rezolvarile acestea marunte ne aduc calm, liniste si pace interioara.

La inceput nu mi-am pus deloc problema cine imi raspunde si imi da sfaturi. Dupa un timp, am citit o carte despre ingeri si a fost acolo un paragraf care m-a impresionat foarte mult. Scria acolo ca ingerii stiu cat de mult ne afecteaza problemele marunte de zi cu zi si sunt incantati cand le cerem ajutorul pentru a le rezolva, indiferent ca nu stim unde ne-am pus ochelarii, o carte, e aglomerat in trafic sau ne-am certat cu colegii de service.

Asa am inteles “pe viu” ca ingerii sunt mereu printre noi si ne ajuta mereu, uneori, chiar cand nu ne gandim la ei. De atunci, le cer sfatul si ajutorul mult mai des si sentimentul de “singuratate fiind in multime” se estompeaza din ce in ce mai mult, uneori pana la disparitie. Acelea sunt momentele in care speranta mea ca voi reusi sa imi implinesc menirea in viata este la cote maxime.

Dana